Femeia din spatele succeselor lui Mergea. „Noi suntem pe aceeași lungime de undă. Există însă jucători care nu agreează ideea de a fi însoțiți de soții, dar și neveste care se plictisesc groaznic pe margine”

Femeia din spatele succeselor lui Mergea.
  • Publicat:
  • Actualizat:

Rezultatul lui Florin Mergea realizat la Openul Australian este unul din cele mai bune ale carierei. Anul trecut Florin (30 de ani) reușea să atingă o semifinală de Grand Slam pe zgura din Paris. „De fiecare dată în spatele unui bărbat puternic stă o femeie puternică”, așa spune o zicală care i se potrivește de minune lui „Dodo”. Aici „doamna de fier” este Daiana Mergea (29 de ani), femeia care l-a facut pe Florin să revină pe terenul de tenis renunțând la antrenorat. Cei doi sunt căsătoriți din 2009 și de atunci Daiana îl însoțește la toate turneele, iar Florin a recunoscut „că este ca un talisman norocos”.

  • Florin Mergea și britanicul Dominic Inglot au reușit, din postura de favoriți 14, cea mai mare surpriză la Melbourne, pe tabloul de dublu: i-au eliminat pe principalii favoriți, Bob și Mike Bryan, scor 7-6 (4), 6-3, în optimi. În sferturi, cei doi au fost învinși de perechea româno-olandeză Tecău / Rojer
  • Daiana Mergea a acceptat să vorbească pentru ProSport despre realizările soțului ei, trecerea lui „Dodo” prin posturile de jucător, antrenor și iar jucător, dar și despre relația lor în afara, dar și în timpul meciurilor.

Daiana, imediat după meciul cu frații Bryan de la Australian Open, Florin a scris un mesaj pe o rețea de socializare în care spune că iți datorează ție acest succes. Cum comentezi?
Am primit această întrebare de foarte multe ori în ultimele zile, acestea sunt lucruri private din viața noastră, dacă Florin a simțit în acel moment nevoia să exprime ceea ce simte, nu cred că e nevoie și nu îmi doresc să dezvolt sau să comentez acest lucru.

Ai avut emoții când i-a întâlnit pe frații Bryan?
În meciul cu frații Bryan am fost foarte liniștită, cred că i-am transmis și lui din calmul meu. Știam că e exact ce îi place lui, arena mare, public numeros, să se lupte cu cei mai buni. Între timp, multe zile de antrenament, ne-am antrenat chiar și în sală, fără vânt, fără soare, ca să ajungă să simtă mingea așa cum își dorea. Mai jucase de două ori împotriva lor, de fiecare dată a fost mai aproape să-i învingă, simțeam ca de data asta poate să facă un meci mare si să câștige. Și chiar așa a și fost.


Florin și Diana se iubesc la infinit. Foto: Marius HUȚU

Cum a fost Australian Open pentru tine și Florin?
Australian Open este printre turneele noastre preferate, mereu ne simțim bine acolo. Faptul că am ajuns în sferturile de finală trecând de frații Bryan chiar de ziua de naștere a lui Florin a făcut ca această ediție să fie specială pentru noi. Cred că am avut mai multe emoții în primele două meciuri, Florin nu era mulțumit de cum juca, nu simțea mingea așa cum voia, condițiile de joc erau foarte grele – terenuri descoperite unde vântul bătea mult mai puternic decât pe arenele mari, primul meci de fiecare dată, la ora 11:00, când poziția soarelui nu-i ajuta deloc la serviciu. În primele meciuri a contat foarte mult cine s-a adaptat mai repede și mai bine la aceste condiții.


Relația mea cu Florin este una foarte bună. Acesta a fost principalul motiv pentru care am ales să joc alături de el. Noi suntem prieteni foarte buni în afara terenului și ne completăm în teren foarte bine. Amândoi vrem același lucru, să câștigăm turnee importante și să ajungem la Turneul Campionilor.

Dominic INGLOT (Marea Britanie, 28 de ani)


Știu că la un moment dat Florin s-a apucat de antrenorat, cum ai reușit să-l aduci înapoi pe teren?
A fost una dintre cele mai frumoase perioade din viața lui de până atunci, perioada în care a antrenat copii pentru performanță. Și-a dat seama că este un lucru care îi place foarte mult – spre surprinderea lui – și în același timp a avut foarte multe de învățat din acea experiență. În primul rând a învățat să privească tenisul dintr-o altă perspectivă, aceea a unui antrenor. Fără acea perioadă – de eliberare pentru el  –  nu ar fi putut să reînceapă de la zero, să pornească pe o nouă cale, calea noastră, condusă de deciziile noastre.

Implicarea ta în activitatea lui Florin poate fi luată ca exemplu de alte neveste sau prietene ale unor sportivi de mare performanță?
Fiecare sportiv este în felul său, pentru Florin este foarte important ca eu sa îi fiu mereu alături, iar eu, prin el, pot spune ca trăiesc visul pe care mereu l-am avut, acela de a juca tenis la nivel profesionist. Sunt jucători care nu agreează ideea de a fi mereu însoțiți de soții, așa cum sunt și foarte multe soții care se plictisesc groaznic pe terenul de tenis sau pe marginea acestuia. Noi suntem foarte norocoși că suntem pe aceeași lungime de undă și că ne completăm perfect.

Interviu realizat de Valentin OLTEANU

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ireal! Cum au fost aşteptaţi acasă cei trei fii ai Sidoniei. Imagini sfidătoare: 'Bine v-am găsit'
Ireal! Cum au fost aşteptaţi acasă cei trei fii ai Sidoniei. Imagini sfidătoare: 'Bine v-am găsit'
OUT! Gică Hagi a anunțat că-l dă afară pe cel mai bine plătit jucător de la Farul. Lovitură și pentru FCSB
OUT! Gică Hagi a anunțat că-l dă afară pe cel mai bine plătit jucător de la Farul. Lovitură și pentru…
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
BOMBA anului în showbiz! Anamaria Prodan şi Reghecampf s-au împăcat! „Nu mai are sens să ne mai facem de râs în faţa României!”
BOMBA anului în showbiz! Anamaria Prodan şi Reghecampf s-au împăcat! „Nu mai are sens să ne mai facem de râs…
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
Un nou drog periculos descoperit în România. S-au emis alerte la nivel european, după ce a murit un copil de 13 ani
Un nou drog periculos descoperit în România. S-au emis alerte la nivel european, după ce a murit un copil de…
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Iubita fiului Nadiei Comăneci, apariţie de senzaţie. Imagine rară cu tânăra în ziua în care Dylan a fost în culmea fericirii
Iubita fiului Nadiei Comăneci, apariţie de senzaţie. Imagine rară cu tânăra în ziua în care Dylan a fost în culmea…
Lovitură pentru Digi RCS-RDS! Toți abonații din România ar trebuie să știe acest lucru
Lovitură pentru Digi RCS-RDS! Toți abonații din România ar trebuie să știe acest lucru
NU mai pot avea PERMIS DE CONDUCERE timp de zece ani. Decizia finală a fost luată chiar astăzi, 14 mai
NU mai pot avea PERMIS DE CONDUCERE timp de zece ani. Decizia finală a fost luată chiar astăzi, 14 mai
"Este oribil acolo, să nu mergeți niciodată". Cea mai ieftină stațiune din Spania, capcană pentru turiști
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Ce spune Ciolacu despre creşterea salariului minim: Intenţia clară a Guvernului e să crească la 3.700 de lei
Ce spune Ciolacu despre creşterea salariului minim: Intenţia clară a Guvernului e să crească la 3.700 de lei
Avertismentul RAR pt. șoferi: Nu cumpărați aceste mașini!
Avertismentul RAR pt. șoferi: Nu cumpărați aceste mașini!
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×